Se afișează postările cu eticheta chestii ce par fără rost. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta chestii ce par fără rost. Afișați toate postările

sâmbătă, 23 august 2014

La mine e deja iarnă

          Nu ştiu cum e la voi, dar la mine e foarte frig. Şi nu mă refer la vreme.
          Nici eu nu mai ştiu ce simt. Totul e doar un mega amalgam de idei, gânduri, sentimente. Totu-i ambiguu si abstract. Prea mult „mister” în treaba asta. Eu tot încerc să descurc iţele, ca apoi să le aşez frumos, să le pun în ordine, să am grija să nu se mai încurce. Doar că nu-mi iese! Parcă mai mult se încurcă totul.
          Azi nu mai îmi pasă de altcineva, ci doar de persoana mea. Azi e despre mine. Postarea asta e despre mine, fără niciun pic de egoism.
          Ştiu că, drag cititor, ţie ţi se pare neclar ce scriu eu aici, dar te înţeleg! Nici mie nu îmi e prea clar! Dacă se întâmplă cumva să cunoşti un mod de a scăpa de confuzia asta, spune-mi-l, te rog.
          Mă simt pustiită, părăsită, abandonată şi n-am ce să fac să-mi treacă. În sufletul meu e iarnă de multă vreme. Oare va exista cineva în iarna asta care să fie lângă mine?...


-A.

vineri, 22 august 2014

Comă

I lit my pain on fire
And I watched it all burn down
Now I'm dancing in the ashes
And there's no one else around
Cause I wanna be apart of something
This is just a story of a broken soul


          Interesant cum orice lucru, cât de mărunt ar fi el, îmi poate schimba starea... Îmi doresc doar să fie totul bine, să mă simt în siguranţă, să nu-mi mai fie teamă că cine ştie ce se poate întâmpla.
          Nu ştiu de ce îmi pasă de anumite persoane de care nu ar trebui să-mi pese... Într-un fel „ţin” la oamenii respectivi, dar nu îmi dau seama de ce... Nu îi iubesc. Nu îi plac câtuşi de puţin! Îi urăsc! Nici ei nu prea mă simpatizează prea mult... Atunci?
          Mi se pare totul atât de complicat... Postarea asta e despre mai multe, în caz că nu înţelegeţi. Nu că menţiunea asta clarifică ceva pentru voi, dar e în regulă... Fiindcă, sincer, nici eu nu ştiu ce simt, ce să mai cred. Zici că sufletul e în comă. Cel puţin nu mă mai doare şi corpul... Ar trebui să mă bucur? Cel puţin pot încerca să mă reapuc de sport şi dacă nu voi mai fi nevoită să renunţ, poate mă va ajuta, măcar atât.


-A.